Dacă vrei să supraviețuiești, trebuie să fii puternic și isteț

Cândva, demult, trăiau trei prieteni apropiați: domnul Fier, domnul Sticlă și domnul Murătură. Domnul Fier era făcut din fier, domnul Sticlă era făcut din sticlă, iar domnul Murătură era făcut din murături. Erau oameni săraci, care nu puteau munci, și locuiau într-o căsuță mică, lângă castelul cel mare al unui căpcăun.

Se duceau în bucătăria căpcăunului, mâncau, apoi se întorceau în căsuța lor. Într-o zi însă, pe când mâncau, soția căpcăunului i-a văzut în bucătărie. S-a înfuriat și le-a spus să nu mai calce pe acolo.

A doua zi s-au întors și au început să mănânce în bucătărie, dar ea i-a văzut, și de data asta era furioasă. Au fugit, însă ea a alergat după ei și de data aceasta l-a prins pe domnul Sticlă și a suflat asupra lui. Domnul Sticlă a zburat prin aer, a căzut, s-a făcut bucăți și a murit. Prietenii lui erau triști, dar nu puteau face nimic pentru el.

În ziua următoare, domnul Fier și domnul Murătură s-au dus din nou și au început să mănânce, dar ea a venit iar după ei. Au fugit, dar ea i-a urmărit și de data aceasta l-a prins pe domnul Murătură. A suflat asupra lui, iar el a zburat prin aer, a căzut, s-a rupt și a murit. Domnul Fier era foarte întristat și mâniat și voia să se răzbune.

În ziua următoare, domnul Fier s-a dus în bucătăria căpcăunului și a început să mănânce. Ea l-a văzut și l-a întrebat dacă vrea să moară ca prietenii lui. Domnul Fier a spus că nu-l poate ucide, iar ea a suflat asupra lui. Domnul Fier a zburat prin aer și a căzut, dar nu a murit, fiindcă era făcut din fier. Atunci a suflat mai tare decât prima oară, dar el tot nu a murit. A mai încercat o dată, însă de data aceasta, în timp ce sufla asupra lui, i s-a rupt gura, iar domnul Fier a râs de ea.

Ea s-a dus la croitor să-i coasă gura la loc. După aceea s-a dus la căsuța domnului Fier și l-a strigat: „Vino aici, dacă ești om puternic!". Domnul Fier a ieșit din căsuța lui, iar ea a încercat să sufle asupra lui, dar i s-a rupt din nou gura. Domnul Fier a râs de ea. Furioasă foc, s-a dus iar la croitor să-i coasă gura la loc.

Cum nu-l putea ucide, s-a gândit să-l prindă când vine în bucătăria ei. Așa că a doua zi, domnul Fier a mers în bucătărie, dar soția căpcăunului l-a prins, l-a pus într-un sac zdravăn, a legat sacul cu o funie de spânzurătoare și a pus-o pe fiica ei, Memona, să-l păzească pe domnul Fier.

Soția căpcăunului voia să-l gătească pe domnul Fier și să-și invite toată familia să-l mănânce, așa că i-a spus fiicei sale să aibă grijă să nu deschidă sacul. Apoi a plecat de acasă să-și cheme rudele la cină.

Domnul Fier a auzit-o spunând că vrea să-l mănânce. Se întreba cum ar putea ieși din sac. A început să mestece zgomotos gumă de mestecat și să zică: „Gumă roșie, mmmmm, gumă verde, mmmmm, gumă albastră, mmmmm", și a repetat asta de multe ori. Din fericire, fiica căpcăunului (Memona) a poftit și ea la gumă, așa că i-a cerut domnului Fier o bucățică.

Domnul Fier i-a spus că nu-i poate da, pentru că sacul e legat. I-a zis că ar putea face o găurică în sac, dar ea a răspuns că nu poate, fiindcă mama ei îi poruncise să nu deschidă sacul. Domnul Fier a așteptat un minut, apoi a repetat: „Gumă roșie!!!, mmmmm, gumă verde!!!!, mmmmm, gumă albastră!!!!!, mmmmm". În cele din urmă, ea a zis că da, va face o găurică.

A făcut o găurică și a spus: „Dă-mi o bucățică de gumă, te rog". Dar domnul Fier i-a răspuns că nu poate scoate guma, fiindcă gaura e prea mică. Ea a lărgit-o și l-a întrebat: „Acum mi-o dai, te rog?", dar el a zis iar: „Nu, nu pot, gaura nu e destul de mare!". Ea a mai lărgit-o, dar domnul Fier n-a fost de acord până când gaura n-a fost destul de mare ca să poată ieși prin ea.

Când soția căpcăunului s-a întors cu familia, au găsit mâncarea deja pe masă. Soția căpcăunului a spus că fiica ei e minunată, pentru că îl gătise pe domnul Fier, și s-au apucat să mănânce.

Dar după ce au terminat de mâncat, soția căpcăunului s-a dus la frigider, a deschis congelatorul și a văzut capul fiicei sale. A strigat: „Nuuuuuu!?!????" și a început să plângă, iar domnul Fier a pufnit în râs și a fugit pe acoperișul casei căpcăunului.

Ea a urmărit-o până pe acoperiș, dar domnul Fier și-a bătut joc de ea și a spus: „Asta e cămașa Memonei", apoi i-a aruncat cămașa. Ea plângea isteric, iar el a spus: „Asta e rochia Memonei", și i-a aruncat-o. Apoi a spus: „Astea sunt chiloteii Memonei", și i-a aruncat și pe aceia.

În cele din urmă, domnul Fier a fugit departe, așezându-se acolo cu mulțumirea că se răzbunase pentru moartea prietenilor lui, iar soția căpcăunului pierduse tot ce iubea.

Morala acestei povești este: